Echo era aproape convins de ultimul argument al Limei: motanul trebuia tratat urgent de ceea ce părea să fie un soi de paralizie a voinţei. Asta în cel mai bun caz, dacă nu cumva Angrosista de Belele îi luase memoria în vrac, în schimbul asocierii în Fabrica de Prelucrat Amintiri. Dar de când era Lima pasionată de psihologia abisală? Era fiinţa cea mai naivă pe care o cunoştea. De fapt, poate nu atât naivă cât de o gingăşie patologică, atât de plină de delicateţe încât părea superficială. Ea, care abia dacă atingea ideile, găsise dintr-o dată gaura prin care să se strecoare în miezul lucrurilor, mult mai adânc decât ei toţi la un loc.
I se părea că o aude rozând din miezul lucrurilor. Altfel n-ar fi avut intuiţia că, dacă nu vor reuşi să-l recupleze pe motan de realitate, riscă să piardă mesajul Maharalului, presupunând că acela s-ar fi hotărât să i-l transmită doar lui, celui poreclit şi Tatăl Căutării.
De pe creanga de frasin a tresărit şi Delta, când Lima a pronunţat numele doctorului Freud. Întâmplător sau nu, chiar el, Delta, aterizase în Praga pe mâneca părintelui psihanalizei şi tot pe-acolo, prin dreapta agăţată de grinda unui acoperiş de pe strada Husova, reuşise să iasă (ilustra statuie îşi ţinea mâna stângă în buzunar).
Liliacul sub acoperire avea toate motivele să se îngrjoreze. Dacă Lima îl invocase pe Freud, atunci vindecarea motanului nu se putea produce rapid, ci în lungi şedinţe terapeutice, ceea ce ar fi însemnat să piardă mesajul Maharalului care trebuia să le parvină cumva cel târziu până în zori. Ce era de făcut?
Căutând febril o soluţie, Delta a mai apucat s-o audă pe Lima citând competent din psihiatrul ei preferat, doctorul Yalom: „În fiecare minut, o duzină de neuroni corticali pier zumzăind, ca nişte muşte muribunde”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook