Delta, liliacul sub acoperire, nu-şi mai amintea visul pe care îl avusese în burta statuii, dar s-a trezit decis să-şi ascundă gândurile, ca să nu i le citească Bibliotecarul Eretic. Nu prea avea idee cum ar putea să procedeze. Singura soluţie care i-a dat prin cap a fost să le acopere cu altele. Mintea lui trebuia să se transforme într-un palimpsest – manuscrisul acela pe care sunt notate straturi sucesive de texte. Bibliotecarul ar fi descifrat mereu doar ultimul strat, ultimele gânduri, care s-ar fi referit exclusiv la prezentul imediat.
De pildă, acum se străduia să deducă în burta cărei statui aterizase, din pădurea de statui a oraşului. Ecoul nu-i dăduse nici un indiciu. Zbura pe dinăuntru, încercând să-i ghicească forma. Nu putea fi a lui Jan Hus, din Piaţa Oraşului Vechi, cu poalele reverendei foarte largi. Nici vreuna dintre cele treizeci de statui de pe balustradele Podului Carol nu putea să fie – ar fi auzit zgomotul Vltavei. A exclus şi statuia ecvestră a Sfântului Wenceslas din Oraşul Nou, cu cei patru ocrotitori ai Boemiei, de jur împrejur, turnaţi în bronz. Dacă era în burta Comandorului, monumentul aşezat la intrarea Teatrului de Stat, poate ar fi scăpat prin gaura neagră care îi ţinea loc de chip. Exclus să fie şi în trupul lui Kafka, bărbatul mititel purtat pe umeri de un zdrahon fără cap şi fără mâini.
Trecând în revistă toate statuile pe care şi le amintea, Delta a înţeles brusc unde se află, în momentul când încerca să urce pe ceea ce părea un burlan: mâna dreaptă a lui Freud, agăţată de grinda unui acoperiş. Doctorul de bronz atârna sinistru deasupra străzii Husova. Liliacul sub acoperire nu pricepea ce avusese sculptorul în cap, important era că ştia cum să scape de acolo.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook