Delta era bucuros că Tatăl Căutării, dintre toţi cei 12 apostoli ai săi, îl alesese pe el să-i dea un sfat Tatălui Cărţilor. Dar, cu un interlocutor atât de alunecos, se temea să nu se facă de râs. S-a decis însă că n-o să-l menajeze, chiar dacă şi motanul, şi hiena ştirbă îl respectau pe acest personaj histrionic alcătuit din voce şi trufie, ba mai mult, erau convinşi că ar fi unul dintre cei pentru care Dumnezeu ar ezita să distrugă lumea.
Aşteptând să audă vocea, se simţea ca peştii din parabola lui rabbi Akiva pe care vulpea i-a sfătuit, ca să evite năvoadele pescarilor, să se refugieze pe uscat.
N-a durat mult până a venit întrebarea. Vocea era acum nesigură, aproape umilă: „Dacă visul e a şaizecea parte a profeţiei, cum bine a calculat marele nostru Maimonide, coşmarul meu ar putea fi unul profetic?”.
Liliacul sub acoperire, Delta, încă mai cântărea răspunsul când a început să vorbească: „Spuneai că ţi-ai risipit viaţa căutând o carte…”.
„Nu mi-am risipit-o, mi-am adunat-o!”.
„… că ţi-ai petrecut viaţa căutând o carte, că n-ai găsit-o – şi nu ştiu zău cât timp ţi-a mai rămas s-o cauţi – dar ai mereu acelaşi coşmar: de fapt, ai găsit-o, dar nu mai ştii unde ai ascuns-o. Chiar dacă vreodată îţi va apărea în vis locul în care ai pitit cartea din care ţi-ai făcut o glorie s-o cauţi, visul tău nu e unul profetic, decât dacă l-ai dărui cuiva. Mie, să zicem. Iar eu aş putea profeţi ce te aşteaptă”.
„Pentru nimic în lume!”. Tatăl Cărţilor împrumutase acum o voce neliniştită. „Adevărul le poate fi fatal celor nepregătiţi să-l înţeleagă”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook