Cuibărit în sufletul vibrant al toamnei pe Bosfor, Delta privea fascinat zborul unui porumbel de Takla – jocurile lui în urcare, aterizările spectaculoase, secundele în care se oprea cu câţiva centimetri deasupra pământului ca să decoleze fulgerător, cu capul între aripi. Făcea lungi răsuciri în aer, apoi simula o coborâre doar ca să ţâşnească din nou…
Făcându-i semne să aterizeze, Delta era asemenea unui înfrigurat turn de control. Nu dorea doar să-l laude pentru talentul lui, voia să-i pună o întrebare. Întrebarea.
Când porumbelul alb, dublu moţat, a coborât lângă Piatra Învăţării de Minte şi l-au înconjurat cu toţii, Delta s-a temut că o să-l sperie. Din fericire, era un exemplar arogant, de oraş, obişnuit cu societatea fiinţelor vii.
Tahir – aşa se numea porumbelul – s-a umflat în pene încercând să dea răspunsuri lămuritoare despre Dresor: „Îl cunosc, cum să nu-l cunosc pe onorabilul Dresor de Şobolani. L-am vizitat de multe ori sub podul Galata. Mă respectă enorm. Ne întâlnim frecvent. El îmi citeşte din <Firida luminilor>, cea mai frumoasă carte din lume, iar eu îi dau lecţii de zbor”.
Charlie nu s-a putut abţine: „Cum aşa?! Dresorul zboară?!”.
Porumbelul alb, dublu moţat şi fudul, a zâmbit superior: „Onorabilul Dresor n-a uitat să zboare, deşi e foarte bătrân”.
India a pus întrebarea-cheie: „Dresorul are pene?”.
Lui Tahir îi pierise zâmbetul: „Mai are. Dar pe cele mai multe le păstrează într-un sipet”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook