Hotel avea un fel ciudat de a povesti. Rostea cuvintele ca şi când ar fi vrut să scape repede de ele:
„Am promis că voi istorisi pasinanta şi trista poveste a ciorilor. Aţi crezut că e de ajuns să le priviţi sau să le ascultaţi croncănind, ca să credeţi că ştiţi totul despre ele. Ei bine, habar n-aveţi ce e în sufletul ciorilor – aceste privighetori distrate, care atunci când s-a împărţit talentul n-au fost atente, aşa că au luat privighetorile tot. Aţi citit, probabil, despre criza ciorilor, care s-a declanşat la Tokyo, în 2000 şi la Moşniţa Nouă, în 2012. Dacă mai confundaţi cioara cu corbul, vă dau o o informaţie preţioasă: corbul e cel care repetă, ca FMI-ul, <Nevermore!>. Ciorile sunt isteţe şi voluntare, îşi organizează viaţa cum vrea pana lor. E drept, croncăne cam mult şi asta poate că uneori le aduce necazuri mari. Nu contează. Reţineţi doar că nici una dintre ele nu poate trăi singură. Cea care se rătăceşte de stol, se sinucide de spaima singurătăţii”.
Aici, povestitorul s-a oprit brusc.
„Asta n-a fost o poveste, ci o informaţie!” s-a burzuluit India.
„Ce înţelegi tu prin poveste?” a întrebat-o Alfa.
India i-a aruncat o privire piezişă: „O poveste e atunci când dai peste tine, fără să vrei. Am să vă spun eu o poveste, dacă între timp nu muriţi de foame”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook