Îndatoritorul Hotel pregătise proviziile, consultând nişte pliante turistice: făină de orz, unt de iac şi ceai. Când l-au lăudat, insistând să ştie când şi de unde reuşise să facă rost de toate, el s-a mărginit să citeze un înţelept: „Orice fiinţă e asemenea pelerinului care traversează Lhasa – nu poate vedea drumul din cauza arborilor, a serpentinelor şi a construcţiilor. Aşa că fiinţa trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate”.
Stimulat de entuziasmul lui Hotel, Bravo şi-a etalat cunoştinţele, străduindu-se să se facă util: „În Tibet, ziua de muncă începe la miezul nopţii cu o rugăciune. Oamenii se cunosc după aură. Atenţie! Un om periculos are aura verzuie! Vom auzi acolo diverse alte sunete decât ale naturii: gonguri, trompete, clopoţei, morişti. Cunoscându-le tâlcul, o să ne putem orienta în spaţiu şi timp”.
S-a mobilizat şi India: „Rămâne întrebarea cum ajungem acolo. Echo a aproximat distanţa de aici, din Pisicopole, până în Lhasa, şi i-au ieşit vreo 10 milioane de paşi omeneşti”.
„10.260.223” a precizat Echo, pentru rigoare.
India a continuat netulburată: „Tot tu, Echo, dacă-mi amintesc bine, ai sugerat că putem străbate drumul şi pe sus, ca fantomele înfometate. E cea mai bună soluţie şi vă explic de ce. Cei de acolo cred – iar eu le dau perfectă dreptate – că întrega lume e alcătuită din vibraţii. Fiecare fiinţă are propria frecvenţă. Fantomele au o frecvenţă de virbaţie extrem de ridicată. Sau, cum rezumă învăţaţii din Lhasa, <suntem cu toţii sarcini electrice înzestrate cu inteligenţă>. Ca să ne putem deplasa ca fantomele înfometate, trebuie doar să ne străduim”.
„De ce le zice <înfometate>?”. Nimeni n-a auzit întrebarea Limei.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook