Sultan Altan regreta deja formula „să transforme lumea într-un loc mai bun”. Înţelesese prea târziu că transformarea lumii nu putea fi decât cel mult apanajul lui Yavuz Paşa. Noroc că temutul comandant al Coperţilor Negre nu dădea semne că l-ar asculta. Privea lui se pironise în cer, agăţată de oiştea Carului Mare.
Profitând de faptul că pe el Yavuz Paşa nu-l remarcase deloc, Kedi efendi a încercat, tiptil, să se apropie de ţarcul în care apostolii săi îşi aşteptau sfârşitul.
Dansul cotoilor negri încetase şi, aliniaţi, aşteptau ordinele lui Yavuz Paşa. Însă înainte de a da vreun ordin s-a aplecat mult spre sultan Altan, mai să cadă din scrânciob: „Să transforme lumea într-un loc mai bun, zici?! Oare nu e lumea asta perfectă? Sau prietenul tău crede că s-a înşelat Dumnezeu? Şi că poate el, prietenul tău, să-l corecteze. La urma-urmei, cine se crede prietenul ăsta al tău?”. De câte ori rostea „prietenul tău”, dinspre sultan Altan se auzea un icnet, ca şi când cele două cuvinte l-ar fi pocnit în moalele capului.
Yavuz Paşa nu terminase ce avea de spus. O făcea însă fără să ridice tonul, cu acelaşi glas de mătase, înfigând în ochii lui sultan Altan ţăruşii ochilor săi: „Zici că acest prieten al tău L-a prins pe Allah la ananghie şi se oferă să-I dea o mână de ajutor?…”.
Mintea lui sultan Altan se învârtea ca o morişcă, fără să se poată opri la o soluţie. Dacă l-ar fi împins în faţă pe Kedi efendi, bietul său prieten ar fi împărtăşit soarta celor 12. Dacă i-ar fi ascuns că însoţitorul său e chiar prietenul care vrea să schimbe lumea, bănuind că Yavuz Paşa o ştia deja, ar fi însemnat să-şi piardă în ochii comandantului bruma credibilitate, ba mai rău, să se aştepte să-i stea capul unde îi stă coada.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook