„Cei 12 au fost duşi pe Insula Ţuguiată” i-a explicat sultan Altan lui Kedi efendi. „Dar de ce pe Insula Ţuguiată?” s-a întrebat cu voce tare.
Fiindcă le ştia pe toate, Angrosista de Belele s-a simţit datoare să răspundă: „Pentru că acolo sunt duşi cei care nu mai trebuie să se întoarcă”.
Sultan Altan a încercat să preia iniţiativa: „Să ne grăbim! Au trecut ore întregi de cînd au fost răpiţi!”.
„Ore?!” s-a mirat Angrosista. „Despre ce vorbim? Definiţi timpul, luminăţia voastră”.
Era a doua oară în dimineaţa aceea când i se cerea să definească timpul. Se pregătea să livreze răspunsul pe care i-l dăduse şi lui Kedi efendi, când, din peştera gurii sale, Angrosista de Belele a scos o panglică de voce: „Încotro doriţi să ne grăbim? Prezentul moare şi renaşte ca gloxinia, Phoenixul florilor. Deci – spre trecut sau spre viitor?”.
„Să
ne mişcăm în spaţiu şi cât mai repede! Să pornim spre Insula
Ţuguiată…”. În momentul acela, glasul sultanului s-a frânt brusc: „În Insula
Ţuguiată nu opresc feriboturile… Cum ajungem acolo?”.
„Înălţimea voastră întreabă cum sau cu ce? E o mare diferenţă între <cum> şi <cu ce>. Dacă mă întrebaţi cum, vă răspund: acum. Dacă însă mă întrebaţi cu ce…”.
Sultan Altan nu mai suporta filosofările ieftine ale Angrosistei de Belele. A zeflemisit-o: „Cu un covor fermecat de Isparta”.
Prefăcându-se că nu pricepe ironia, Angrosista a replicat umil: „Cum porunciţi. Dar să nu vă îndoiţi că sunt pavată cu intenţii bune…”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook