Erau greu să cadă de acord ce fel de pasăre era Dresorul cu care Şobolanul de Cursă Lungă prevăzuse că se vor întâlni. Însă varianta lui Echo – Pasărea cu Două Ciocuri – le atrăsese atenţia tuturor. Părea o plăsmuire, însă Alfa s-a jurat că o văzuse undeva; nu mai ştia, ce-i drept, dacă aievea.
Alfa se întreba dacă puteau fi siguri că atunci când, printr-o gaură de vierme, ajunseseră în Buricul Pământului, călătoria nu-i aruncase cumva şi în timp, departe în trecut. Începuse să se teamă chiar că orice mişcare ar putea să-i facă să dispară, ca in paradoxul bunicului.
„Ce e paradoxul bunicului?” s-a interesat Charlie.
„L-am găsit într-o carte al cărei autor nu-l mai ştiu, dar îmi amintesc bine titlul – <Călătorul imprudent>. Un personaj călătoreşte înapoi în timp…”.
Charlie l-a întrerupt vehement: „Dar noi am călătorit în spaţiu, printr-o scurtătură!”.
Alfa l-a privit ca pe un novice arţăgos: „Şi dacă cineva a accelerat un capăt al găurii de vierme şi ne-a întors în timp? Cum s-a întors călătorul imprudent care a ajuns până în tinereţea bunicului său. În clipa în care l-a ucis, a dispărut el însuşi. Logic”.
Charlie s-a înfuriat de-a binelea: „De ce să-şi ucidă bunicul?”.
„Linişteşte-te. E doar o ipoteză care să demonstreze că putem schimba istoria în orice clipă”.
Din colţul lui, Bravo a bombănit: „Noi nu vom muri niciodată, fiindcă suntem propriii noştri bunici”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook