Închipuindu-se pe o corabie cu pânze, Bravo ne împărţea monezi cu care, aruncându-le peste bord, să cumpărăm vânt.
Ne-a atras atenţia, având aerul că ne împărtăşeşte ceva esenţial pentru supravieţuirea noastră: „Ţineţi minte! Între frică, sete şi foame, atunci când eşti singur pe o scândură în mijlocul mării, frica e cea care te soarbe în adânc. Nu mori de foame, nici măcar de sete, ci de frică”.
Tocmai ne întrebam de ce ar fi trebuit să ne aflăm singuri pe mare, fiecare plutind pe câte o scândură, când şobolanul de cursă lungă ne-a chemat pe puntea de comandă. (Era protejatul Secundului şi nimeni n-ar fi îndrăznit să-i clintească vreun fir de blană. Echipajul îl trata cu un respect frate cu superstiţia).
În loc de salut, şoarecele de bibliotecă Bravo, care îşi luase aerul unui lup de mare, l-a întâmpinat pe şobolanul de cursă lungă oftând expert: „Mediterana e o mare afurisită, bătrâne”. Pentru că n-a primit nici un răspuns, a mai pus o întrebare, cu aerul vag obosit al cunoscătorului: „Spune-mi, bătrâne, e adevărat că, acum două secole, căpitanul James Friday, într-o zi de vineri, şi-a ales un echipaj pentru nava numită <Vineri>, a ridicat ancora vineri şi nu s-a mai întors niciodată?”.
Şobolanul l-a privit pe Bravo cu ochii lui întunecaţi, de culoarea romului de Bermude. Avea o voce dată dracului, care te prindea ca în năvod.
„Se spune că Regina Angliei a vrut să îngroape o superstiţie. Dar nu poţi doborî o superstiţie fără să pui alta în loc. Nu în lumea noastră, chiar dacă din orarul navelor n-ai cum să ştergi astăzi ziua de vineri. Marina comercială s-ar prăbuşi, cum bine spune Secundul nostru”. A făcut o pauză, cât să tragă tacticos din pipa lui cu capac, şi a adăugat: „Toate mările sunt nişte curve bătrâne, dar pentru navigatori uscatul e mai periculos”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook