Motanul înţelesese bine unde le dăduse întâlnire Ispiyonciu – pe terasa de deasupra etajului 53 al Turnului Diamant. Numai de acolo puteai scruta oraşul ca din ochiul unei păsări. Însă era hotărât să nu dea curs invitaţiei. Dacă s-ar fi lăsat duşi într-un loc sigur, ar fi însemnat să-l abandoneze definitiv pe sultan Altan.

O vreme nici unul n-a scos o vorbă. Ispiyonciu putea asculta la uşă sau ar fi putut să apară brusc din vreo crăpătură a podelei. S-au înţeles din priviri să vorbească în şoaptă.

„Am vrut să salvăm o lume care ne întinde capcane”, s-a tânguit încetişor Lima.

Charlie a şuierat bătăios: „Nu ne predăm!”.

India l-a tras de coadă: „Şşşşşşşt! Acest Ispiyonciu, care înseamnă mai degrabă <cârtiţă> decât <spion> poate avea urechi pretutindeni”.

Bravo şi-a dat importanţă: „Am citit o carte de strategie militară…”.

„Tu?” s-a mirat India.

Bravo a trebuit să recunoască: „De fapt am citit-o peste umărul unui personaj care o citea – <Să nu loveşti niciodată în flancuri. Loveşte centrul>”.

Echo a încercat să tempereze spiritele: „Avem nevoie de o idee”.

Delta părea că atâta aşteaptă: „Am o idee. Urmăriţi-mă cu atenţie. Se spune că uneori, nu foarte des, ficţiunea o ia înaintea realităţii. Asta-i şansa noastră, să depăşim realitatea cu o zi.  Când la ei va fi azi, la noi va fi mâine. O să putem vedea fără să fim văzuţi. Să ne grăbim, deci, să prindem ziua de mâine înaintea lor”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook