A fost cât pe ce. Cât pe ce!…
N-am ajuns până la colţul străzii, când s-a pogorât peste noi ordinul unei drone: “Stai!”. Au apărut, de nicăieri, poliţişti, jandarmi, fanfara militară.
“Documentele!”, a lătrat o fiinţă născută din încrucişarea Ministerului Public cu Starea de Urgenţă.
Aveam tot. Eu: buletinul, textul înţelegerii secrete Orban-Ciolacu însoțit de chitanța pentru Ardeal. Motanul: carnetul de sănătate, brevetul de inventator şi declaraţia pe propria mea răspundere.
Poliţistul a verificat atent, scrutându-ne când pe unul când pe celălalt: “Ce scrie-aici?”. “Unde?”. “Lângă <Jefuire bancă>”. “Strictă necesitate”. N-a stat mult pe gânduri: “Deci, bancă, deci… certificatul şi adeverinţa!”.
“Care certif…?”, am mieunat eu. “Care adeverinţă?”, a chiţăit motanul. “Certificatul de deces şi adeverinţa de înhumare!”.
Am fost convinşi că ne împuşcă şi că o să dureze mult, pentru că toţi aveau la centură pistoale Carpaţi. Ne-a trezit din groază vocea aproape civilă a poliţistului: “Ajungi la bancă, eşti mort şi îngropat! De la refinanţare la Reînvierea. Deci, amendă lipsă documente!”. Am răsuflat uşuraţi.
Bine că ne-am întors acasă în câştig: mai mult vii decât morţi.
În prima oră, nu ne-am vorbit deloc. În a doua – am dat vina unul pe celălalt. În următoarele, eu mi-am luat lumină din cartea lui Mugur Isărescu, “Aurul. Mit şi realitate”. Motanul a meşterit în întuneric la ultima lui invenţie – dispozitiv pentru transformarea diamantelor în tichete de masă.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook