Intervenţia lui Charlie ne-a iritat pe toţi. Însă eram nerăbdători să aflăm povestea exilaţilor din Insula Ţuguiată şi l-am rugat pe Echo să continue.
„… Optzeci de mii de câini, se spune, au fost lăsaţi să moară. Poate mai mulţi – cine să fi avut interesul să-i numere? Şi cui să, ceară bieţii de ei, ajutor? Feriboturilor nu opresc nici astăzi în Insula Ţuguiată. Dar, dacă n-ar fi intrat în panică şi s-ar fi organizat, ar fi supravieţuit. Exista acolo, mai există şi astăzi, un puţ cu apă dulce, iar marea geme de peşti – îl poţi prinde cu coada”.
India era oripilată: „De ce au fost trimişi la moarte? Fiindcă exil nu se poate numi”.
Echo aştepta întrebarea. Şi-o pusese şi el. „De frică. De frica turbării”.
L-a completat atotştiutorul Foxtrot: „Dintre toate animalele – includ aici şi oamenii – câinii sunt, în proporţie de 80 la sută, purtători ai virusului rabic. Abia apoi, vulpile şi liliecii. Pisicile – puţin spre deloc”.
India n-avea de gând să cedeze: „Dar nu erau turbaţi când i-au lăsat pe insulă!”.
Echo a stat o clipă pe gânduri: „Nu erau. În fine, poate nu toţi. Dar ar fi putut deveni”.
India tot nu se lăsa convinsă: „Glumeşti. Doar nu i-au surghiunit de teamă că ar fi putut să turbeze. Cum să extermini o populaţie pentru ce ar putea deveni? Trebuie să fi existat un alt motiv”.
„Defineşte cuvântul populaţie” i-a cerut Delta.
Au amuţit: se înserase şi în uşile cafenelei izbea lătratul câinlor morţi, ca lumina unui far plutitor.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook