Kedi efendi s-a gândit bine înainte de a-i răspunde bătrânei: “Nu am nimic de împărţit cu Dresorul, înţeleaptă Harika. Dar în sipetul unde îşi ţine o parte dintre pene cred că are un mesaj pentru aceşti 12 şoareci de bibliotecă”.
Alfa, Bravo, Charlie, liliacul sub acoperire Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliett, Kilo şi Lima s-au urcat pe picioroangele scaunului Harikăi, convinşi că privirea ei oarbă ar fi putut să-i vadă, aşa cum doar ei singuri – din toată Piaţa care începuse să se animeze – o puteau vedea pe ea.
Era ora la care, la doar un foc de armă depărtare una de cealaltă, Aghia Sofia şi Moscheea Albastră se pândeau să-şi fure frumuseţea, protejându-şi fiecare dumnezeul ei în coconul rugăciunilor.
Piaţa se umpluse de porumbei. Cel mai frumos anotimp din Pisicopole se dăruia cu desfrânare tuturor. N-ai fi bănuit că o molimă necunoscută transformase lumea într-un spital şi că moartea saliva de poftă prin preajmă.
Deasupra scaunului cu picioroange al vânzătoarei de seminţe se adunase un nor de porumbei ghiftuiţi, gurluind isteric.
Cei 12 s-au cuibărit în poala Harikăi chiţâind fericiţi, iar bătrâna părea că le zîmbeşte, rânjindu-şi dinţii de tinichea.
Când a început să-i vorbească motanului, zâmbetul i s-a schimonosit într-un rânjet larg. Vorbea rar. Cuvintele îi lustruiau parcă dinţii de tinichea înainte de a-i ieşi, buimăcite, din gură: “Vă cunosc. Mi-a vândut povestea voastră Angrosista de Belele”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook