Săptămâna asta ne plimbăm prin meniurile de Paște ale restaurantelor Smart, care fac livrări la domiciliu.

Gătesc ei pentru tine, ca să nu mai ai și grija asta. Oricum trebuie să-ți faci singur curățenia, să te tunzi singur, când să mai și gătești?

O fac foarte bine prietenii de la Simbio, astăzi la ei ne oprim.

Simbio vin acasă la tine, cu ce pune omu tradițional pe masă. Drob de miel, sarmale, și cu carne de vită și porc dar și vegetariene, cu orez, ciuperci, stafide aurii și mărar.

Nu știu cum sunt stafidele astea aurii, dar știu că ambele tipuri de sarmale sunt în foi de varză murată. Ai și pulpă de miel la cuptor, cu rozmarin, ustoroi și vin alb, 2 kilograme și jumătate de așa ceva. Mie puteți să-mi dați doar vinul.

Și, nu puteau să lipsească cozonacii, două variante de cozonaci, unul cu nucă și cacao, și unul cu nucă, stafide și cacao, ăsta e și ceva mai mare, 1 kilogram 200, cântăresc greu stafidele alea. Poți să iei și vin, tot de la Simbio, și să te simți ca la ei în superba grădină, în care abia aștept să mă întorc.

Vineri, 15 aprilie este ultima zi în care poți comanda, iar livrarea se va face sâmbătă.

Paște fericit și îmbelșugat!

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook