Oare înţeleseseră bine? Dresorul era o pasăre? Ce pasăre îşi păstra parte dintre pene într-un sipet?
Tot India a pus întrebarea care le-ar fi putut deschide calea spre Dresor: „Unde, mai exact, l-am putea găsi?”.
Tahir, porumbelul lăudăros, a răspuns fără să ezite: „Pe umărul bătrânei Harika”.
Până se se dezmeticească ceilalţi din uimire, a sărit Charlie: „Şi cine e această Harika?”.
Tahir era sincer uimit: „Cum cine? Toată lumea o cunoaşte. E vânzătoarea de seminţe din Piaţa Sultanahmet”. Apoi, văzându-i pierduţi în uluire, a adăugat: „Eu trebuie să ajung la cină. Vă pot însoţi”.
Motanul i-a mulţumit pentru amabilitate, dar a pretextat că în seara aceea erau prea obosiţi. Tahir i-a salutat cu zâmbetul său ironic, s-a ridicat ca un fum alb, s-a rotit de câteva ori în jurul Porţii Imperiale, apoi a intrat în lumina de cuptor încins a amurgului.
Nici nu s-ar fi putut însoţi cu Tahir. Până în Piaţa Sultanahmet erau 6.561 de paşi omeneşti, iar cei 12 şi motanul nu s-ar fi putut ţine după un porumbel căruia în zbor leneş drumul nu i-ar fi luat mai mult de zece minute.
Hotărât lucru, dresorul era o pasăre şi ei aveau nevoie de timp să se deprindă cu asta înainte de a da ochi cu el.
Era unul dintre acele momente când ar fi trebuit să apară, de nicăieri şi te miri de unde, Angrosista de Belele. Dar, nici în noaptea aceea, nici în vreo altă noapte a vieţii lor, Angrosista de Belele nu s-a mai arătat.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook