Ca să ne liniştească pe toţi, să ne abată atenţia de la foame şi frică, motanul ne-a vorbit despre Jibril, savantul musulman îndrăgostit de o evreică.
„S-au cunoscut în biblioteca Universităţii din Cordoba. Nu mă întrebaţi ce căuta ea acolo. Dacă era frumoasă? Era peste frumuseţe. Era dulce ca fumul de canabis. Dacă o iubea? Îşi ţinea respiraţia, ca pescuitorii de perle, ca să audă respiraţia ei…”.
„Şi cum s-a terminat povestea lor?” a vrut să ştie Juliett.
„De ce să se fi terminat?” a întrebat motanul.
„Pentru că orice poveste de dragoste are un sfârşit, din moment ce începe”.
Echo i-a zâmbit înţelegător. „Ce spui tu, Juliett, e un tulburător truism: ca să nu se termine, orice poveste trebuie să nu înceapă”.
Juliett se străduia din răsputeri să înţeleagă: „Deci, şansa noastră ar fi fost ca povestea în care suntem târâţi să nu fi început?”.
Charlie şi-a pierdut cumpătul: „Ce-ţi pasă? Suntem nişte biete plăsmuiri. Mai exact, nu suntem”.
„Dar, dacă nu suntem, de ce, totuşi, suntem?” s-a întrebat Lima cu voce tare.
Alfa a prins ideea din zbor: „Suntem câtă vreme suntem povestiţi. Când dumnezeul nostru, povestitorul, va inventa o altă poveste, noi vom dispărea ca păsările Dodo”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook