S-ar fi văzut de la o poştă, dacă n-ar fi fost întuneric, că „mânia crâncenă” a lui sultan Altan, cu care Kedi efendi încercase să-l impresioneze pe Gheare, era un pui de spaimă al cărui piuit încerca să şi-l înăbuşe.
Pe amândoi îi îngrozise numele comandantului Coperţilor Negre – Yavuz. Între cele trei înţelesuri ale acestui nume, îl aleseseră fără să se consulte pe al treilea – „feroce” – dându-le la o parte pe celelalte două, care sunau de-a dreptul suav – „neînduplecat” şi „dârz”.
Promisiunea lui sultan Altan că va porunci eliberarea celor 12 se vădea o fanfaronadă, încă din faţa brutei poreclită Gheare.
Însă, oricum ar fi stat lucrurile, nu mai puteau da înapoi. Trebuiau să se confrunte cu Yavuz Paşa.
Gheare se mulţumea, deocamdată, să-i măsoare cu o privire sălbatică. Era clar că se strofoacă să ia o decizie care dădea pe dinafara ghizdurilor minţii lui mici.
Cel mai simplu i-ar fi fost să scape de ei, eliberându-se astfel şi de gândurile care îi bâzâiau în cap ca un roi de bărzăuni.
În alte împrejurări, pe sultan Altan şi pe Kedi efendi i-ar fi interesat acest personaj care se opintea să lege un raţionament din chirpiciul creierului său. Poate că ar fi încercat să-l ajute, însă se temeau să nu-l provoace mai rău. Din cele aproximativ 300 de milioane de neuroni cu care fusese dotat din fabricaţie, Gheare reuşeau cu greu să urnească vreo câteva zeci, instigându-i şi pe aceştia unii împotriva altora. Ca să-l scoată din încurcătură, sultan Altan i-a sugerat: „Gândeşte cu gearele…”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook