Aşteptând ca siamezele telepate să le arunce frânghia, Alfa reflecta cu voce tare: „Poate că lumea asta, care se lasă învârtită de frică şi furie, e în aşa fel construită încât să ignore canarii din mina de cărbuni. Suntem şi noi printre ei”.

„În minele de cărbuni nu trăiesc canari!” s-a grăbit Charlie să-l contrazică.

„Ba trăiesc!” a intervenit Delta. „Trăiesc ca şobolanii, ca să-i avertizeze pe mineri”..

„Şi la ce le foloseşte minerilor să fie avetizaţi?” l-a înfruntat Charlie. „Ca să nu mai vorbim că avertizorii ăştia – fie canari, fie şobolani, fie oameni – sfârşesc întotdeauna prost. Lumea e o mină de cărbuni care ar trebui închisă!”.

S-a auzit atunci o voce pe care, l-a început, n-a recunoscut-o nimeni. Era Kilo, căruia-i plăcea să stea ascuns între Juliett şi Lima, ronţăind pe tăcute fiecare clipă a aventurii lor. Cu mult timp în urmă, le istorisise  „adevărata poveste a împăratului”, cel atins de o boală ciudată, care îi răpea părţi ale trupului şi în final chipul, împăratul pe care supuşii l-au ţinut pe tron multă vreme, venerându-l ca pe un înţelept, deşi sau poate pentru că nu le mai putea adresa nici un cuvânt. Atunci, Alfa pusese o întrebare de care îşi aminteau încă: „Credeţi că liderii noştri şi-ar păstra puterea, dacă ar tăcea şi s-ar ascunde?”. La câteva zile, Kilo le citise din Cartea Înţelepciunii cele 7 Învăţăminte Preţioase, după care rareori l-au mai auzit. Părea că s-a molipsit el însuşi de boala ciudată a împăratului. Acum era pregătit să vorbească. La aşa supriză au amuţit cu toţii.

Era însă o linişte neliniştită, ca într-un orizont de mină proaspăt deschis.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook