În odăiţa lui Rabbi Lempel zilele se înşirau ca bucăţile de zahăr candel pe sfoară.
Motanul şi cei 12 apostoli ai săi păreau să fi uitat că se grăbeau să ajungă pe acoperişul lumii.
Profitau de Rabbi Luminiţă şi îi puneau neîncetat cele mai năstruşnice întrebări. De ce se spune că omul face planurile şi Dumnezeu le desface? Unde e aşezat sanctuarul care transformă cuvintele în cântec? S-a înşelat Giordano Bruno – e lumina umbra lui Dumnezeu sau umbra lumina lui Dumnezeu? De ce ne tulbură mai mult frica de moarte decât moartea însăşi? De ce-ar trebui să te pui în locul semenului tău înainte de a-l judeca? Unde s-au ascuns cei 36 de drepţi care ţin lumea pe cugetul lor? Câţi oameni ar trebui să se căiască pentru ca să fim iertaţi cu toţii? Cărţile inventate se citesc cu ochii închişi? Cât valorează o viaţă? E adevărat că marii talmudişti Hilel şi Iohanan ben Zakai ştiau limba demonilor? Cine a spus: Dumnezeu l-a creat pe om, pentru că îi plac poveştile? De ce cred văzătorii că Dumnezeu scrie in ebraică şi aude în idiş? Care e cel mai tragic personaj al Torei?
La ultima întrebare, Rabbi Lempel a răspuns fără să stea pe gânduri: Creatorul.
O vreme a făcut cu degetul, pe masa geluită, nişte semne doar de el văzute. Apoi s-a întors spre cei 12 şi, fixându-i pe rând, a rostit numele fiecăruia ca într-un descântec: Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliett, Kilo, Lima. La final, ca şi când ar fi înţeles mesajul care îi fusese trimis prin ei, i s-a adresat motanului: „Tu trebuie să fii călăuza oarbă”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook