Bibliotecarul Eretic îşi luă capul între aripi. S-ar fi zis că e hotărât să tragă un pui de somn, dacă n-ar fi deschis ciocul: „Niciodată n-aţi fost curioşi să ştiţi cum a dispărut Delta şi cum a ajuns apoi metafrastul, sfetnicul de taină al lui Yavuz paşa…”.
Faust efendi s-a simţit obligat să justifice: “N-am avut timp, excelenţă. Cum bine cunaoşteţi, viaţa ne-a hăituit până aici fără să ne dea răgaz”.
Liliacul sub acoperire tăcea încă, gândindu-se probabil cu ce să înceapă şi dacă să spună chiar tot. Toţi ochii erau aţinţiţi asupra lui. S-a atârnat comod de galerie şi, cu capul în jos, a început să-şi depene povestea: „Abia când lumina s-a stins în cafeneaua descântată din Yedikule, am început, în sfârşit să văd clar. În momentul în care Coperţile Negre i-au înhăţat pe ceilalţi unsprezece, am decis că n-am încotro – trebuie să risc o…, să risc o…”. Aici vocea lui Delta s-a înecat, în căutarea cuvântului potrivit. „Să risc o nebunie. Să ies din poveste şi, ca să-i pot salva, să-mi iau existenţa pe cont propriu. Nu-i uşor să trăieşti şi să trebuiască în acelaşi timp să te povesteşti singur, dacă înţelegeţi ce vreau să spun”.
„Înţelegem, înţelegem” a croncănit Bibiotecarul Eretic. „Ai crezut că te poţi strecura între Povestitor” – a făcut o pauză scurtă, cât să se corecteze – „între Dumnezeu şi diavol. Ei bine, a treia cale nu există decât în politică. Nu se poate”.
„S-a putut” l-a contrazis Delta. Apoi a nuanţat: „Cel puţin o vreme s-a putut. I-am urmărit până în Insula Ţuguiată ca un elicopter de asalt”.
Bibliotecarul l-a întrerupt din nou: „Te lauzi”.
„Nu mă laud. Încerc doar să joc rolul povestitorului povestit”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook