Patru luni de închisoare pentru un tânăr care a tușit în fața polițiștilor, strigând „Corona”

Patru luni de închisoare pentru un tânăr care a tușit în fața polițiștilor, strigând „Corona”

A tușit în fața ofițerilor de poliție în timp ce striga „Corona”, la câțiva centimetri de ei: un tânăr a fost condamnat pentru „tentativă la infracțiunea de violență” asupra funcționarilor publici și condamnat la patru luni de închisoare, anunță Curtea Supremă din Danemarca.

Tânărul de 20 de ani conducea spre casă după ce a participat la o petrecere desfășurată la Aarhus (în vestul țării), când poliția a efectuat un control de rutină – pe 29 martie – în timpul primei semi-izolări a țării. În stare de ebrietate, el a strigat „Corona” și a tușit spre doi ofițeri de poliție, aflându-se la 50 de centimetri distanță de ei. Tânărul, care nu avea Covid-19, a explicat apoi că a acționat sub efectul alcoolului, dar polițiștilor nu li s-a părut amuzant comportamentul său și a fost arestat.

Eliberat în primă instanță, a fost apoi condamnat la trei luni de închisoare, în urma apelului, sentință care a fost apoi prelungită cu încă o lună din cauza noilor dispoziții legale, potrivit Curții Supreme. „Articolul 119 alineatul (1) include atât violența, cât și alte forme de agresiune fizică menționate în Codul penal, paragraful 244, referitor la violență, iar ultima dispoziție acoperă și infectarea cu coronavirus”, a decis Curtea Supremă.

Sursa: Le Figaro

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook