OMS recomandă prudență privind vacanțele la schi în Europa

OMS recomandă prudență privind vacanțele la schi în Europa

OMS, întotdeauna foarte precaută atunci când vine vorba de a da sfaturi, a rugat fiecare țară să examineze riscurile transmiterii Covid-19 în timpul sezonului de schi, pe fondul unei dezbateri pe această temă în Europa.

„Trebuie să fie o abordare de gestionare a riscurilor”, a declarat directorul pentru situații de urgență al sănătății al Organizației Mondiale a Sănătății, Michael Ryan, într-o conferință de presă. „Riscul în această zonă nu este neapărat schiul în sine. Mulți oameni nu vor fi infectați schiind pe pârtii”, a adăugat el.

„Adevăratele probleme vor apărea în aeroporturi, în autobuzele care duc oamenii în stațiunile de schi, la teleschiuri și în locuri unde se întâlnesc schiorii”. Și adăugă: „Să nu mai vorbim de petrecerile de după schi, de care atât de mulți oameni par să se bucure”.

Deschiderea stațiunilor de schi și a pârtiilor este subiectul unei dezbateri în Europa, deoarece țările nu se pot pune de acord cu privire la această chestiune. După ce și-a învitat cetățenii să nu plece în străinătate în timpul sărbătorilor de Crăciun, în special la schi, Germania va cere Uniunii Europene să interzică deschiderea stațiunilor de schi până pe 10 ianuarie, pentru a reduce răspândirea virusului. Dar toate țările alpine nu sunt pe aceeași lungime de undă: Austria intenționează să-și deschidă pârtiile. În Franța, stațiunile vor fi redeschise în timpul sărbătorilor, dar teleschiurile vor rămâne închise.

De la începutul pandemiei, OMS nu a cerut niciodată închiderea unei activități economice, culturale sau de altă natură. Și cu aceeași prudență analizează problema schiului.

„Fiecare guvern trebuie să analizeze toate formele de activități care îi determină pe oameni să se adune sau să se deplaseze în masă și să reducă riscurile asociate”, a recomandat Ryan. Problema nu ar trebui să fie doar responsabilitatea țărilor alpine, ci și a celor din care provin pasionații de schi, a subliniat el, explicând că aceste țări ar trebui să ia în considerare riscurile asociate întoarcerii lor în țara natală.

„Nu luăm o poziție clară privind anularea acestui tip de activitate. Sfătuim toate țările să analizeze sezonul de schi și a altor adunări în masă, fie că sunt sportive, recreative sau religioase, și să privească foarte atent riscurile”, a spus el.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook