OMS confirmă scenariul cel mai sumbru: Coronavirusul este „scânteia care va porni un incendiu”

OMS confirmă scenariul cel mai sumbru: Coronavirusul este „scânteia care va porni un incendiu”

Răspândirea noului tip de coronavirus în afara Chinei ar putea fi „scânteia care va porni un incendiu”, consideră experții Organiţiei Mondiale a Sănătăţii. Au fost confirmate 319 cazuri de coronavirus în alte 24 de ţări.

Organiţia Mondială a Sănătăţii a declarat că răspândirea noului tip de coronavirus în afara Chinei ar putea fi „scânteia care va porni un incendiu” şi a avertizat că oamenii nu trebuie să lase epidemia să se dezvolte.

Până acum au fost confirmate 42.000 de cazuri în China şi 319 de cazuri în alte 24 de ţări.

O echipă de experţi OMS a ajuns deja în China pentru a investiga epidemia. Luna trecută, OMS a declarat stare de urgenţă din cauza răspândirii virusului în afara Chinei.

Marți, autoritățile chineze au anunțat că la nivelul Chinei continentale au fost înregistrate până în prezent 1.011 cazuri de decese provocate de epidemia de coronavirus, ceea ce înseamnă că numărul total al deceselor la nivel mondial se ridică acum la 1.013, informează CNN. Potrivit Autorității de Sănătate Publică din provincia Hubei, cea mai afectată de epidemie, au fost înregistrate 103 decese în această regiune în cursul zilei de luni.

De asemenea, numărul de cazuri de infecție în regiune a ajuns la 31.728. Dintre acestea, 1.298 de persoane se află în stare critică. Pe de altă parte, peste 2.000 de pacienți au fost vindecați și externați.

La nivel mondial, numărul total al îmbolnăvirilor depășește 42.500, majoritatea acestor cazuri înregistrându-se în China continentală.

Foto Pexels

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook