Moțiune de cenzură USR PLUS/AUR. CCR constată conflictul, dar nu declară moțiunea invalidă

Moțiune de cenzură USR PLUS/AUR. CCR constată conflictul, dar nu declară moțiunea invalidă

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea Guvernului în cazul moțiunii USR-PLUS și AUR. CCR constată, în unanimitate, conflictul, dar stabilește că moțiunea nu este invalidă.

CCR a decide că Parlamentul urmează să dezbată și să voteze moțiunea de cenzură a USR-PLUS-AUR.

Guvernul a acuzat anterior că nu au fost respectate procedurile în privinţa semnăturilor şi a înştiinţării Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament. Moţiunea de cenzură a fost depusă de USR PLUS şi AUR împotriva Cabinetului Florin Cîţu.

Guvernul a cerut CCR să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook