Misterul din Argentina: Marinarii au avut teste pozitive după 35 de zile pe mare

Misterul din Argentina: Marinarii au avut teste pozitive după 35 de zile pe mare

Încă o enigmă epidemică pe mare. După misterul portavionului Charles de Gaulle din Franța, supus unei serii de contaminări cu Covid-19 în primăvară, după câteva săptămâni pe mare, o navă comercială argentiniană atrage acum toată atenția.

După cinci săptămâni pe mare, șapte dintre cei 60 de membri ai echipajului de pe „Echizen Maru” au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus. Însă, toți fuseseră testați negativ înainte de plecare și au stat 14 zile în carantină într-un hotel din Ushuaia (sud).

„Este dificil să stabilim modul în care acest echipaj a fost contaminat, știind că, timp de 35 de zile, nu au avut niciun contact cu partea continentală și că realimentarea s-a făcut doar în timp ce ieșeau din portul Ushuaia”, explică Alejandra Alfaro, directorul asistenței medicale primare din Tierra del Fuego.

„Cinci ipoteze” de explorat

O echipă studiază „cronologia simptomelor din cadrul echipajului pentru a stabili lanțul contagiunilor”, a spus ea. În opinia șefului departamentului de boli infecțioase al Spitalului Regional Ushuaia, Leandro Ballatore, acesta este un „caz care scapă oricărei descrieri din publicațiile de specialitate”, deoarece o perioadă de incubație atât de lungă „nu a fost descrisă nicăieri”. Ce se întâmplă dacă valul de contaminare a pornit de la un „fals negativ” – un test cu rezultat negativ atunci când persoana a fost, de fapt, infectată – efectuat înainte de plecare?

„Încă nu putem explica cum au apărut simptomele. Acest lucru este neobisnuit, dar am stabilit cinci ipoteze pe care trebuie să le evaluăm pentru a stabili ce s-a întâmplat”, a declarat expertul în boli infecțioase și membru al Comitetului operațional de urgență al Provinciei.

Echipajul a fost plasat în carantină la bordul navei, care s-a întors în portul Ushaia. Argentina a depășit duminică 100.000 de cazuri, iar numărul victimelor este de 1.859. Majoritatea covârșitoare a contaminărilor s-a înregistrat în regiunea Buenos Aires.

Sursa: Le Parisien

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook