Letonia adoptă o lege prin care companiile au dreptul să concedieze angajații nevaccinați

Letonia adoptă o lege prin care companiile au dreptul să concedieze angajații nevaccinați
Premierul leton Krišjānis Kariņš. Foto: AP

Parlamentul leton permite companiilor să concedieze lucrătorii care refuză fie să primească un vaccin anti-Covid, fie să treacă la munca la distanță, în contextul în care țara se luptă cu unul dintre cele mai puternice focare de Covid-19 din Uniunea Europeană.

Aproximativ 61% dintre adulții letoni sunt complet vaccinați. Letonia a fost prima țară din UE care a impus un nou blocaj în această toamnă, pe măsură ce numărul cazurilor Covid-19 a crescut, și a cerut ajutor medical altor membri UE, deoarece spitalele au devenit neîncăpătoare.

Noua lege le oferă companiilor dreptul să trimită în concediu fără plată persoanele nevaccinate care refuză să se testeze regulat sau, dacă este posibil, să muncească la distanță. Angajații care nu se vaccinează în termen de trei luni de la suspendare pot fi concediați.

„Există un motiv întemeiat să credem că o astfel de persoană nu este potrivită pentru funcția pe care o deține”, se arată într-o scrisoare a guvernul leton adresată parlamentului, explicând raționamentul.

Noile reguli vor intra în vigoare pe 15 noiembrie, când Letonia iese din izolare și sunt scutiți cei care nu se pot vaccina din motive medicale.

Anterior, obligația de vaccinare se aplica doar lucrătorilor din domeniul sănătății, educației și asistenței sociale.

Sursa: Reuters

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook