ÎPS Teodosie nu acceptă propunerea lui Barna. „Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare. Este controversată”

ÎPS Teodosie nu acceptă propunerea lui Barna. „Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare. Este controversată”

Dan Barna a declarat luni că va propune Guvernului un parteneriat cu Biserica Ortodoxă pentru sprijinirea campaniei de vaccinare. „Dacă Grecia a făcut acest lucru, cred că e posibil că acest mesaj e timpul să fie dat, ca românii să afle pe o cale alternativă la fel de credibilă cât de importantă este vaccinarea”, crede Barna.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a răspuns că instituția pe care o reprezintă a făcut deja demersurile pe care le-a considerat de competența sa și a susținut campania, însă nu poate trece de limitările impuse de competența medicală.

„Biserica Ortodoxă Română şi-a afirmat şi explicitat deja de nenumărate ori poziţia favorabilă, firească şi clară faţă de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici şi laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii şi să-şi configureze astfel o opţiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea şi protejarea lor şi a celor dragi. Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simţ, dar şi din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent. Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă şi într-o problematică – în care exclusiv competenţa medicală este adecvată şi relevantă – nu poate transgresa, însă, limitele contextului celor menţionate mai sus”.

ÎPS Teodosie este împotriva „propagandei”

Pe de altă parte, arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, se declară împotriva unei implicări active în campania de vaccinare, care împarte lumea între vaccinați și nevaccinați, în opinia sa.

„Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare care este atât de diversă și controversată și nu se spune la nivel național câte prejudicii au avut cei vaccinați în diferite părți. Cum să fim noi deasupra științei medicale? De aceea, noi ținem pe enoriași cu vaccinul credinței și a liturghiei, acesta este vaccinul nostru. Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinarecare este atât de diversă și controversată și nu se spune la nivel național câte prejudicii au avut cei vaccinați în diferite părți”, spune el.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook