House of the Dragon. HBO pregătește prequel-ul Game of Thrones. Când va fi lansat?

House of the Dragon. HBO pregătește prequel-ul Game of Thrones. Când va fi lansat?

Serialul „House of the Dragon”, un spin off al seriei de succes „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones”, va avea premiera cel mai probabil în 2022, a anunțat Casey Bloys, șeful departamentului de programe al companiei HBO, potrivit Variety.

Creat de scriitorul George R. R. Martin și Ryan Condal, „House of the Dragon” este bazat pe romanul „Fire & Blood”, iar acțiunea este situată cu 300 de ani înainte de evenimentele prezentate în „Game of Thrones”, prezentând povestea Casei Targaryen.

În ceea ce privește un alt spin off al serialului, care o avea în distribuție pe Naomi Watts, HBO a decis să renunțe la el. Producția fusese gândită ca un prequel pentru „Urzeala Tronurilor”. Acțiunea sa avea loc cu opt milenii înainte de evenimentele din serial și urmărea povestea Copiilor Pădurii, primii locuitori ai ținutului Westeros.

Cel de-al optulea sezon al seriei „Game of Thrones” s-a încheiat în mai 2019, mulți fani fiind nemulțumiți de finalul poveștii. Aproape două milioane de persoane au semnat o petiție care solicita refacerea ultimului sezon. Totuși, încă de la lansare, în 2011, „Urzeala Tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 58 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award. Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc”, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook