Hai la teatru online: ‘Marmură’, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea, de la ora 19:00

Hai la teatru online: ‘Marmură’, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea, de la ora 19:00

În seara asta, de la ora 19.00, vezi aici pe Smart Radio și pe pagina de Facebook a teatrului Bulandra o dramă intelectuală (dar să nu te sperie descrierea asta pompoasă): spectacolul MARMURĂ de Iosif Brodski (autor premiat cu Nobel) și în regia lui Yuri Kordonsky, despre înțelesul existenței, despre libertate și lipsa libertății, despre viață și moarte, despre timp și spațiu, despre nimeni și nimic.

Spectacolul a avut premiera în 2015, fiind al șaselea spectacol montat de Yuri Kordonsky la Bulandra după „Unchiul Vanea“, „Căsătoria“, „Sorry“, „Crimă şi pedeapsă“ și „Îngropaţi-mă pe după plintă“ și-n care îi vezi pe scenă pe Victor Rebengiuc și Marian Râlea.

Yuri Kordonsky: ”Piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta. Cei doi trăiesc în artă. Viaţa însăşi e artă, de aceea ei pot vorbi şi simţi aceste teme, aceste subiecte care l-au frământat atât de mult pe Brodski…“. Cu rolul Tullius din Marmură, Marian Râlea a fost desemnat ”Cel mai bun actor într-un rol principal” la Gala premiilor UNITER din 2016.

Spectacolul va fi difuzat aici în regim de live stream și nu va mai fi disponibil după încheierea transmisiei.

Durata spectacolului: 1h30 fără pauză. Vizionare plăcută!

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook