Guvernul aprobă noi restricții în România. Stingere mai drastică, praguri ale incidenței modificate

Guvernul aprobă noi restricții în România. Stingere mai drastică, praguri ale incidenței modificate

Guvernul a stabilit prin Hotărâre de Guvern noi restricții pe teritoriul României. După publicarea în Monitorul Oficial, vor deveni obligatorii. Iată pricipalele reguli anunțate de șeful DSU, Raed Arafat.

-Acolo unde incidența este peste 4 la mie urmează ca în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, circulația să fie permisă până la 20.00, iar operatorilor economici să le fie permisă activitatea până la 18.00. Revenirea se va face când incidența va ajunge la 3,5 la mia de locuitori.

-Dacă incidența depășește 7,5 la mie, circulația va fi permisă până la ora 20.00 pe toată durata săptămânii, iar activitatea operatorilor economici va fi persmisă până la 18.00, pe tot parcursul săptămânii.

-Pentru noaptea de sâmbătă spre duminică, 27-28 martie, măsura va fi extinsă până la 22.00 pentru persoanele care îndeplinesc excepțiile prevăzute în HG sau participă la sărbătoarea Pesah.

-Pentru noaptea de 3 spre 4 aprilie se va permite circulația persoanelor în interalul 20.00-02.00 pentru participarea la sărbătoarea Paștelui catolic.

-S-a discutat și de perioada Paștelui ortodox, 1-2 mai, și atunci vor fi stabilite ore speciale, dar nu sunt stabilite în actuala Hotărâre de Guvern.

-Sălile de fitness se închid, acolo unde incidența este de 4 la mie, și se va relua activitatea când incidența scade sub 3,5 la mie.

-În cadrul ședinței CNSU, s-a actualizat lista galbenă. Marea Britanie nu mai figurează între țările cu risc crescut, deci sunt permise călătoriile către această destinație.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook