Guvernul amână dublarea alocațiilor pentru copii

Guvernul amână dublarea alocațiilor pentru copii

Guvernul va amâna intrarea în vigoare a legii de dublare a alocaţiilor.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi prorogat, pentru a se găsi surse de finanţare.

„Cel mai probabil, soluţia pe care vor merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii”, a spus Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. El a arătat că a discutat cu şeful statului despre subiectul dublării alocaţiilor.

Ludovic Orban a precizat că prima rectificare bugetară va fi făcută după data de 1 iulie, astfel, cel mai probabil, dublarea alocațiilor va fi prorogată cel puțin până în vară. „Alocarea resurselor poate fi făcută la rectificarea bugetară care se va face după 1 iulie. Vom vedea exact când vom proroga”, a mai declarat Ludovic Orban.

În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaților a votat, decizional, inițiativa legislativă care prevede dublarea alocației pentru copiii între 2 și 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook