Grecia redeschide terasele cafenelelor și restaurantelor. „N-am mai lucrat de șase luni”

Grecia redeschide terasele cafenelelor și restaurantelor. „N-am mai lucrat de șase luni”
Terase redeschise în Grecia, după șase luni. Foto: AP

Cafenelele și restaurantele și-au redeschis luni terasele, în Grecia, după o pauză de șase luni. Clienții le-au luat cu asalt, în căutarea soarelui și a „normalității”. „Astăzi simt că trăiesc din nou, simt că am înviat”, glumește Andreas Riminiotis, un pensionar așezat la o terasă din Atena. „Înainte să se închidă cafenelele, în noiembrie, obișnuiam să vin zilnic aici, să-mi beau cafeaua și să vorbesc cu prietenii mei. Era modul meu preferat de a-mi petrece timpul, remediul tuturor afecțiunilor”.

Grecia s-a aflat sub acțiunea resctricțiilor Covid din luna noiembrie. Al treilea val al epidemiei a fost mai agresiv decât primele două și a contribuit decisiv la numărul victimelor, care se apropie acum de un total de 10.000.

Afacerile neesențiale și școlile s-au redeschis la începutul lunii aprilie, dar terasele au fost supuse unor restricții prelungite.

„N-am mai lucrat de șase luni”

„N-am mai lucrat de șase luni”, spune Yannis Karagiannakis, ospătar, pentru France 24. „Nu mai avea stare, eram deprimat”.

Aproximativ 330.000 de cetățeni lucrează în sectorul Horeca din Grecia, dar astăzi au primit autorizație de redeschidere doar restaurantele sau cafenelele care au terase. „20% dintre localuri nu au terase”, spune Yorgos Kavvathas, președintele sindicatului lucrătorilor din Horeca.

Reguli stricte

Redeschiderea de astăzi este însoțită de reguli de prevenție stricte. Maximum șase persoane se pot așeza la o masă. Chelnerii și ospătarii sunt obligați să poarte măști și să se testeze o dată pe săptămână.

Stingerea de la ora 23:00 este încă valabilă.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook