Gabriela Firea anunță dacă plătești sau nu taxa Oxigen de la 1 martie

Gabriela Firea anunță dacă plătești sau nu taxa Oxigen de la 1 martie

Gabriela Firea anunţă azi decizia în privinţa taxei Oxigen, dupa ce a primit peste 15.000 de mesaje pe Facebook, iar 90% dintre cei care i-au scris îi cer să renunțe la vinieta.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a transmis vineri un mesaj video pe Facebook, în care a precizat că va anunţa luni decizia în privinţa taxei Oxigen.

„Oxigen pentru Bucureşti este un proiect mai amplu, de aceea el va continua, dar în ceea ce priveşte concret vinieta Oxigen, în urma mesajelor dumneavoastră, decizia o anunţ luni”, a anunţat Gabriela Firea.

Ea a spus că a decis să facă un referendum pe Facebook, având în vedere decizia „foarte sensibilă, foarte delicată” în privinţa vinietei Oxigen.

Plătești sau nu taxa Oxigen de la 1 martie

„Am iniţiat referendumul de pe Facebook în care vă consult în legătură cu vinieta Oxigen, pentru că de la 1 martie ar fi urmat să fie aplicate anumite amenzi pentru cei care intrau în zona din centrul Capitalei şi aveau autoturisme non euro, euro 1 şi euro 2 şi pentru toate acestea şi pentru euro 3 pentru cei care nu-şi procură vinieta Oxigen. (…)

Acum, fiind vorba de o decizie foarte sensibilă, foarte delicată, chiar dacă eu am venit anul trecut şi am spus că este necesară această vinieta Oxigen pentru a elimina, pe cât posibil, din trafic acele maşini care poluează intens, aşa cum s-a întâmplat în toate marile capitale europene şi nu numai, şi în oraşele europene, valul de mesaje pe care le-am primit mă îndreptăţeşte să cred că am procedat corect, acum, când vin în faţa cetăţenilor cu întrebarea: Doriţi sau nu să se aplice vinieta Oxigen în Capitală”, a adăugat Firea.

Gabriela Firea a menționat că va anunţa un răspuns concret.

„Voi anunţa concret cum anume se va aplica decizia pe care o vom lua: dacă se renunţă la taxă, cum se va implementa, dacă nu, ceea ce sincer vă spun, fără să anticipez, dar având în vedere mesajele, nu se renunţă, ce se va întâmpla”, a mai spus Firea.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook