Festival în izolare. Cel mai mare concert de la tine din cap

de Alexandru Anghel

Tot vorbim despre lipsuri. Ce am avut și nu mai avem acum. Ce abia așteptăm să avem din nou după criză. Și nici nu îndrăznim să ne gândim la lucrurile pe care, poate, nu le vom mai avea niciodată. Cel mai tare îmi lipsesc călătoriile și concertele. Două activități esențiale din viața mea, de multe ori legate între ele.

E plin internetul de călătorii virtuale, e plin și de concerte din casele artiștilor sau din săli goale. Dar, dacă tot vorbim despre lipsuri, să-l dăm în vileag și pe cel nerostit, dar arzător: ne e dor să fim împreună. Dacă în cazul călătoriilor de cele mai multe ori n-am o problemă să pornesc la drum singur, pentru concerte e diferit, îmi dau seama acum. Oamenii ăia enervanți din jurul tău, care-s ba prea înalți și nu vezi scena de ei, ba se bagă în față, se înghesuie în tine, varsă bere peste tot, urlă, mai mult decât cântă, te iau de mână sau în brațe fără ca măcar să te cunoască, ei, tu, îmi lipsiți. Și cred că și ție îți lipsesc toate astea, chiar dacă poate nu ți-ai dat încă seama.

Așa că, noi la Smart Radio, am pus la cale un festival virtual. L-am pornit pe 12 aprilie și te invităm în imaginar la cele mai frumoase concerte la care n-ai fost vreodată. Avem Queen, avem Beatles, avem Eric Clapton, Bowie sau Bruce Springsteen. Cu o parte din ei ne vom întâlni imediat ce ieșim din izolare. Cu alții, întâlnirea trebuie să mai aștepte.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook