Departe de preocupările occidentale, sărăcia extremă amenință planeta

Departe de preocupările occidentale, sărăcia extremă amenință planeta

„Va fi la fel, doar puțin mai rău”, în opinia scriitorului Michel Houellebecq.

Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuti scriitori francezi contemporani, în replică la declarația Papei Francisc potrivit căruia după pandemia COVID „totul va fi diferit în lume”, spune că : „Va fi la fel, doar puțin mai rău”.
De fapt, din punct de vedere strict economic, nu există nimic care să indice faptul că pandemia Covid-19 poate să aducă ceva pozitiv în viitor.
Cotidianul francez Le Point, face o analiza asupra trendurilor economice plecând de la predicțiile scriitorului francez Michel Houellebecq.
“Chiar daca Emmanuel Macron explică faptul că această criză este o oportunitate pentru economie de a deveni mai puternică, el nu este mai credibil decât un medic care ar afirma ca a petrece câteva săptămâni la reanimare este un antrenament excelent pentru a participa la maraton” – menționează Le Point.
Experimentarea pe viu a “descreșterii economice“, căreia mulți îi lăudau eficacitatea “in vitro“, produce efecte devastatoare și de durată peste tot în lume, dar în special în țările sarace pentru care viitorul se anunță sumbru. Așa cum îl prezicea Houellebecq.
Banca Mondială prognozează o contracție fără precedent de 2,5% din PIB în 2020, care este cu siguranță mai puțin importanta în economiile avansate (- 7%), dar cu consecințe mult mai grave pentru populații. În țările bogate recesiunea va scadea nivelul de trai, în țările sărace poate să ucidă.
100 de milioane de oameni în mizerie
Din cauza pandemiei, proporția de persoane care trăiesc în sărăcie extremă (cu mai puțin de 1,90 USD pe zi), care scăzuse de la 36% în 1990 la 8,2% în 2019, ar putea crește la mai mult de 9% în 2020, adica până la 100 de milioane de oameni care vor fi în mizerie monetară și materială absolută.
În Brazilia, rata sărăciei extreme ar urca de la 4,4% în 2019 la 7% în 2020, în Bangladesh de la 12,8% la 21,8%, în Zimbabwe de la 33,4% la 40,4%.
Zeci de milioane de săraci în plus din cauza Covid-19 înseamnă zeci de milioane de oameni mai flămânzi.
În America Latină, numărul persoanelor care se confruntă cu o subnutriție gravă va crește, potrivit Programului alimentar mondial (WFP), de la 3,4 milioane în 2019 la 13,7 milioane în 2020.
În Haiti, acesta va sări de la 700.000 la 1,6 milioane.
La nivel global, populația care suferă de „insecuritate alimentară acută” se va dubla în acest an, de la 135 la 260 de milioane. Cu consecințe catastrofale asupra sănătății, în primul rând a copiilor mici: zeci de mii, chiar sute de mii dintre ei, riscă pur și simplu să nu supraviețuiască acestui an.

Cotidianul Le point, parafrazează predicțiile scriitorului francez și subliniază următoarele : „Însa opinia publică occidentală nu pare sa manifeste vreo preocupare pentru tragedia economică, socială și de sănătate care se joacă în țările în curs de dezvoltare. Prin închiderea economiei pentru protejarea vieții populațiilor lor în vârstă, au făcut alegerea deliberată de a-și exporta recesiunea în țările sărace, chiar dacă aceasta a înseamnat creșterea ratelor de mortalitate infantilă.
Dacă cuvântul „solidaritate” este pe buzele tuturor – solidaritate cu medici, casieri, cântăreți, artisti, angajati ai cluburilor de noapte etc. – cuvantul „egoist” descrie, fără îndoială, mult mai bine realitatea comportamentelor provocate de pandemie în Occident.
Covid-19 nu numai că, sub pretextul sănătății, a închis frontierele pentru migranții economici și refugiaților politici, dar a înlăturat, de asemenea, solidaritatea internaționala. Occidentalii sunt în mod evident mai preocupați de alegerea destinației lor de vacanță de vară decât de amenințările de foamete din Africa sub-Sahariană și Asia de Sud.
Populațiile occidentale care au devenit mai egoiste, mai speriate și mai suspicioase si miliardele de locuitori ai țărilor emergente care sunt și mai săraci, mai puțin bine hrăniti și mai puțin sănătosi, așa arată lumea de mâine. Houellebecq cu siguranță nu greșește„.

Mai multe detalii aici

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook