Coronavirus| Primele „dovezi puternice” ale transmiterii virusului pe cale aeriană

Coronavirus| Primele „dovezi puternice” ale transmiterii virusului pe cale aeriană

Acest lucru nu este liniștitor într-un moment în care „al doilea val” este pe buzele tuturor, în întreaga lume. Se știe că virusul rezistă pe suprafețe și în suspensie, în aer, dar niciodată nu s-a demonstrat că particulele din „aerosoli” erau suficient de puternice pentru a provoca infecții. Acesta lucru a fost dovedit acum.

O echipă de la Universitatea din Nebraska a reușit pentru prima dată să reproducă particule SARS-CoV-2 colectate din aerul încăperilor unde se aflau pacienți infectați, confirmând ipoteza că virusul este transmisibil nu numai prin particulele mari, rezultate atunci când tușim sau strănutăm, dar și de picăturile microscopice pe care le eliberam atunci când respirăm sau vorbim și care sunt atât de ușoare încât rămân în suspensie mult timp, în cazul în care încăperea nu este ventilată.

O precizare: rezultatele acestui studiu sunt preliminare și nu au fost examinate de comisia de lectură a unei reviste de specialitate care va trebui să confirme că metoda folosită de oamenii de știință este valabilă. Această demonstrație a fost postată luni pe site-ul medrxiv.org, unde comunitatea științifică poate comenta în mod liber.

Aceeași echipă a publicat în martie un studiu care arată că virusul a rămas în aerul camerelor de spital ale pacienților, iar respectivul articol va fi publicat în curând de o revistă științifică, potrivit autorului principal.

„Nu este ușor”, a spus Joshua Santarpia, profesor la Centrul Medical al Universității Nebraska, despre metoda de colectare a particulelor virale din aer, folosind un dispozitiv de dimensiunea telefonului mobil. „Concentrațiile sunt mici, în general există șanse reduse de a recupera probe utilizabile”, a adăugat el.

Cercetătorii au prelevat aerul din camerele a cinci pacienți care se aflau pe paturile de spital, la aproximativ 30 cm deasupra picioarelor. Pacienții vorbeau, unii tușeau. Oamenii de știință au reușit să colecteze micropicaturi mai mici de cinci microni în diametru, în unele cazuri chiar mai mici de un micron.

„Se reproduce în cultura celulară și, prin urmare, este infecțios”

Apoi au izolat virusul și l-au plasat într-un mediu special pentru a-l reproduce. Au reușit să reproducă doar trei din cele 18 probe, provenite de la picături de un micron. Dar Joshua Santarpia este sigur: « se reproduce în cultura celulară și, prin urmare, este infecțios ».

Calea aeriana de transmisie a fost considerată improbabilă la începutul pandemiei de către autoritățile de sănătate din mai multe țări și de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care consideră că contaminarea directă (prin stropi si picături) rămâne calea principală de contaminare. Dar OMS, sub presiunea oamenilor de știință, a recunoscut pe 7 iulie că au apărut dovezi cu privire la transmisia aeriană.

„Dezbaterea a devenit mai mult politică decât științifică, cred că majoritatea oamenilor de știință din domeniul bolilor infecțioase sunt de acord că această cale este o componentă a transmisiei, deși încă dezbatem importanța ei”, spune Joshua Santarpia.

Rămâne de văzut cât de mult „trebuie să respirați aer contaminat pentru a fi infectați”

Profesorul Linsey Marr, specialist în transmisia virusului pe cale aeriană, a comentat pe Twitter că studiul a prezentat „dovezi puternice”, adăugând: „Există virus infecțios în aer. Rămâne de văzut cât de mult trebuie să respirați pentru a fi infectați”. Un „detaliu” de maximă importanță.

Sursa: Le Parisien

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook