Cine este Destiny, „copilul minune” care va reprezenta Malta la Eurovision 2021

Etichetată drept „copil minune”, Destiny s-a obişnuit repede să cânte în faţa mulţimilor, iar succesul nu a întârziat să apară. Vocea ei este adesea comparată cu a unor legende precum Aretha Franklin.

Avea doar 13 ani când a câştigat Junior Eurovision. În 2015, Destiny a fost selectată pentru a reprezenta Malta la Junior Eurovision Song Contest. Aceasta a câştigat concursul cu un record de 185 de puncte. Succesul său a dus la participarea la Eurovision Song Contest din 2016 la Stockholm, Suedia.

În 2017 a participat la Britain’s Got Talent, unde Destiny i-a ridicat pe juraţi de pe scaune, dar şi pe toţi cei prezenţi în public, care au aplaudat-o pentru momentul său. Simon Cowell a numit-o pe Destiny „o stea” şi toţi juraţii i-au dat un bilet la spectacolele live.

Recent, Destiny a concurat la al doilea sezon al X Factor Malta. Mentorată de unul dintre artiştii de top ai Maltei şi alumna Eurovision, Ira Losco, Destiny a reuşit din nou să obţină victoria, câştigând nu numai competiţia, ci dreptul de a-şi reprezenta ţara la Concursul Eurovision. Numeroasele sale spectacole au fost distribuite pe canalul X Factor Global.

Acum, tânăra în vârstă de 18 ani va călători de la Birkirkara, un orăşel plin de benzi pietruite şi biserici bej, la Rotterdam, Olanda, pentru cea mai mare competiţie de muzică din lume.

Participarea Destiny la Eurovision 2021

”Je Me Casse” este o melodie ritmată care are un impact instantaneu asupra ascultătorilor. Melodia pe care o va interpreta Destiny în cadrul Eurovision 2021 este despre femeile puternice, care nu cad pradă avansurilor bărbaţilor care încearcă să le cucerească. Inspiraţia pentru melodie a fost preluată de la voci puternice, cum ar fi Pattie LaBelle, în special melodia Lady Marmalade.

Potrivit Destiny, piesa este un imn feminin al încrederii şi puterii, care încurajează alte femei să „strălucească pentru ele însele şi să se sprijine reciproc”. Acest sentiment este reflectat de corul de femei care cântă versul ”Je Me Casse”.

Malta, o naţiune insulară mediteraneană, aflată la sud de Italia şi la nord de Libia, este una dintre cele mai mici ţări care concurează în fiecare an la Eurovision. Nu a fost niciodată câştigătoare a acestui concurs. Dar Destiny Chukunyere, având ca modele legende ale muzicii precum Beyoncé, Lizzo şi Aretha Franklin, visează să câştige Eurovisionul din acest an şi, având în vedere că s-a dovedit deja a fi favorita fanilor, s-ar putea ca visul ei să devină realitate.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook