Biblioteca pentru corporatişti Bookster, dată în judecată de 10 edituri pentru concurență neloială

Biblioteca pentru corporatişti Bookster, dată în judecată de 10 edituri pentru concurență neloială

Zece edituri, printre care Polirom, Rao Distribuţie, Nemira Publishing House şi Humanitas, şi asociaţia Editorilor din România au dat în judecată biblioteca pentru corporatişti Bookster pentru concurenţă neloială, scrie Ziarul Financiar.

Printre „pârâţi“ se numără şi Ministerul Culturii, instituţia care oferă avizele de funcţionare pentru bibliotecile din România, conform sursei citate. Din informaţiile ZF, editurile au dat în judecată Bookster pentru că dezvoltarea acestei biblioteci care are drept clienţi angajaţii unora dintre cele mai mari companii din România le-ar afecta vânzările. Mai exact, faptul că unele dintre cele mai noi titluri din piaţă ajung să fie împrumutate reduce apetitul de achiziţii de cărţi. Totodată, sursele ZF mai spun că un alt motiv de nemulţumire îl reprezintă faptul că Bookster nu cumpără direct de la edituri, ci de la librării on şi offline.

Bookster a oferit spre împrumut peste două milioane de cărţi în 2018.

Foto Facebook

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook