Basic Instinct| Sharon Stone nu știa că i-a fost filmată zona intimă: „Mi-am văzut vaginul pe ecran”

Basic Instinct| Sharon Stone nu știa că i-a fost filmată zona intimă: „Mi-am văzut vaginul pe ecran”
Foto: Captură Basic Instinct

Sharon Stone dezvăluie că prima dată când a văzut faimoasa scenă din Basic Instinct se afla într-o sală de proiecție, împreuna cu agenți și avocați. Asta după ce producătorii au asigurat-o că spectatorii nu vor vedea nimic, spune Vanity Fair. Vedeta în vârstă de 63 de ani a vorbit despre experiențele sale ca femeie la Hollywood în memoriile sale, The Beauty of Living Twice, și a dat detalii șocante despre modul în care a fost sfătuită să „facă sex cu partenerul de scenă” pentru a obține un efect veridic pe ecran.

Însă, declarația care uimește cel mai mult este cea legată de celebra scenă din Basic Instinct, despre care actrița susține că nu știa că va fi filmată fară chiloți.

„După ce am filmat Basic Instinct, am fost convocată să il văd”, scrie ea. Nu eram doar cu regizorul, așa cum m-am așteptat, ci într-o cameră plină de agenți și avocați, dintre care majoritatea nu aveau nimic de-a face cu proiectul. Așa mi-am văzut vaginul filmat pentru prima dată, după ce mi se spusese: ‘Nu se va vedea vedea nimic – trebuie doar să-ți dai chiloții jos, pentru că albul reflectă lumina și se va vedea că porți chiloți'”.

Regizorul Paul Verhoeven a negat acuzațiile potrivit cărora ar fi exploatat-o pe Sharon Stone, care avea 34 de ani în momentul lansării filmului, spunând că știa exact ce face și că a vrut asta. „Sharon minte”, a spus el pentru ICON în 2017. „Orice actriță știe ce se va vedea dacă îi ceri să își scoata lenjeria și va fi în fața camerei”.

Verhoeven susține că Stone a fost de acord cu scena de nuditate până când a văzut scena în compania agentului și publicistului ei, care se temea că i-ar putea afecta cariera. În memoriile sale, Stone a subliniat că povestea ei este singura care merită ascultată, deoarece trupul ei a fost filmat.

„Da, au existat multe puncte de vedere cu privire la acest subiect, dar, din moment ce eu sunt cea cu vaginul în cauză, permiteți-mi să vă spun: Alte puncte de vedere sunt tâmpenii”.

A dorit să oprească lansarea filmului

„Nu mai conta. Era vorba despre mine și corpul meu. Aveam decizii de luat. M-am dus la cabina de proiecție, l-am pălmuit pe Paul, am plecat, m-am dus la mașină și l-am sunat pe avocatul meu, Marty Singer”. Singer i-a spus că poate acționa în așa fel încât să oprească lansarea. Pentru o clipă a fost ușurată, apoi s-a gândit la film și la personajul ei.

„Știam ce film fac. Am luptat pentru acest rol și, în tot acest timp, doar acest regizor îmi luase apărarea. Trebuia să găsesc o modalitate de a fi obiectivă. Am avut de ales. Așa că am ales să accept ca scena să apară în film. De ce? Pentru că era potrivită pentru film și pentru personaj”.

Criticată și ironizată

Vedeta spune că abia acum există un anumit respect pentru film, care a fost criticat la vremea lansării. Își amintește că a fost ironizată în cadrul unei ceremonii de premiere. „Când am fost la Globurile de Aur, ca nominalizată, în 1993 și mi-au anunțat numele ca finalistă, toată lumea a râs”, a scris ea.

Stone a menționat că au existat și „bărbați grozavi”, inclusiv Michael Douglas, partenerul ei din Basic Instinct, cu care este încă prietenă. Ea consideră că „întregul sistem se schimbă” în urma mișcării #MeToo.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook