Artiştii sunt invitaţi să locuiască şi să scrie într-o rezidenţă cochetă din mijlocul oraşului

Artiştii sunt invitaţi să locuiască şi să scrie într-o rezidenţă cochetă din mijlocul oraşului
de Alexandru Anghel

Institutul Francez din Bucureşti a inaugurat „Rezidenţa de buzunar„, o locuinţă-rezidenţă pentru artişti, aflată chiar în curtea Institutului din Bulevardul Dacia 77. Aici vor fi găzduiţi creatori români şi francezi cu proiecte din domeniul literaturii, muzicii, cinematografiei, teatrului sau artelor digitale.

Directoarea Institutului, Hélène Roos, povesteşte că şi-au propus în urmă cu doi ani să renoveze şi să dea în folosinţă artiştilor anexa vilei în care se află Institutul, singura care nu-şi găsise încă rostul public.

Locuinţa este acum gata şi îşi aşteaptă oaspeţii creativi. Primul rezident este regizorul Cristian Mungiu, care speră să finalizeze pe parcursul şederii în Rezidenţa de buzunar scenariul la care lucrează acum.

Video: Facebook Institutul Francez

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook