Alternativă pentru mască| „Oaza portabilă” inventată de un artist belgian

Alternativă pentru mască| „Oaza portabilă” inventată de un artist belgian

Alain Verschueren, artist și asistent social belgian, s-a plimbat prin Bruxelles purtând o „oază portabilă” – o mini-seră de plexiglas care se sprijină pe umerii săi, închizându-l într-o bulă de aer purificat de plantele aromatice din interior. Verschueren, în vârstă de 61 de ani, a dezvoltat ideea în urmă cu 15 ani, inspirat de oazele luxuriante din Tunisia, unde a lucrat anterior. Într-un oraș în care acoperirea feței este obligatorie pentru a reduce răspândirea Covid-19, invenția sa a câștigat o nouă viață.

„A fost vorba despre crearea unei bule în care să mă pot izola, pentru a mă extrage dintr-o lume pe care am găsit-o prea plictisitoare, prea zgomotoasă sau urât mirositoare”, a spus Verschueren, adăugând că are astm și consideră că respirația din « sera » sa este mai confortabilă decât purtarea unei măști.

„Am observat că oamenii au început să se apropie de mine și să intre în vorbă. Această izolare a devenit mult mai mult un mod de conectare”, a spus el.

Trecătorii din Bruxelles sunt amuzați și derutați de apariția bărbatului care rătăcea pe străzi cu capul între plante de cimbru, rozmarin și lavandă.

„Este o seră? Este pentru albine? Este pentru plante? Nu știm, dar este o idee bună”, spune bijutierul Charlie Elkiess pentru Reuters.

Verschueren spune că speră să încurajeze oamenii să aibă mai multă grijă de mediu, pentru a ne proteja de poluarea atmosferică și fonică.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook