„Alcoolul, de Revelion, este sacru!”. Ce aleg rușii între șampanie și vaccin? Combinarea celor două este contraindicată

„Alcoolul, de Revelion, este sacru!”. Ce aleg rușii între șampanie și vaccin? Combinarea celor două este contraindicată

Șampanie sau vaccin, trebuie să alegi. Este mesajul trimis de Anna Popova, directorul Serviciului Federal Rus pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor. Epidemiologul spune că viitorii beneficiari ai vaccinului Sputnik V împotriva Covid-19 trebuie să respecte o perioadă de abstinență de la alcool, cu două săptămâni înainte de injecție… și pentru cele 42 de zile care urmează.

Potrivit Annei Popova, alcoolul poate împiedica organismul să dezvolte în mod corespunzător imunitatea la Covid-19. „Este o presiune asupra corpului”, spune ea. „Dacă vrei să fii puternic și să ai un răspuns imun puternic, nu bea alcool”.

O cerință dificil de respectat pentru ruși, care sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din lume (aprox. 15,1 litri pe cap de locuitor, anual). Mai ales în timpul sărbătorilor de iarnă, așa cum susțin utilizatorii de internet: „alcoolul, de Revelion, este sacru!”.

„La nivelul imunologiei fundamentale, nu există o legătură clară între consumul de alcool și disfuncția sistemului imunitar”, explică Sophie Lucas, profesor de imunologie la Universitatea UCLouvain din Belgia. Consumul excesiv de alcool este toxic din mai multe motive, în special slăbește sistemul imunitar pe termen lung. De aici și până la a trage concluzii care să conducă la recomandări cu privire la un vaccin, este cale lungă”.

Cu alte cuvinte, nu există dovezi științifice care să sugereze că vaccinul este mai puțin eficient pentru cei care consumă alcool. „Pot exista specificități de caz”, observă Sophie Lucas, totuși. Compoziția vaccinului Sputnik V este probabil influențată de prezența alcoolului în organism.

Cu toate acestea, a doua zi, contul oficial de Twitter al vaccinului Sputnik V a contrazis-o pe Anna Popova. „Un pahar de șampanie nu a ucis niciodată pe nimeni, nici măcar sistemul imunitar”, se arată în postare, folosind cuvintele celui care a dezvolat vaccinul, dr. Alexander Gintsburg.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook