Aici sau la pachet| Doze de vaccin distribuite în cutii de pizza, la Slobozia

Campania de vaccinare din România are și o doză de amuzament, pe lângă dozele de la Pfizer/BioNTech. Unii ar adăuga aici și o doză de incompetență, dar poate nu este cazul, totuși.

La spitalul Județean de Urgență din Slobozia, dozele cu vaccin au sosit în cutii de pizza, pornite de la Institutul Cantacuzino. Încă o dovadă că ambalajul contează, până la urmă.

Valeriu Gheorghită, coordonatorul camapaniei de vaccinare, are însă o explicație și spune că situația este de altă natură.

„Cutiile care sunt livrate de producător sunt asemanătoare unei cutii de pizza. Este doar o întâmplare că seamănă cu o cutie de pizza. Totuși, acest lucru nu are legătură cu siguranța în care sunt transportate. Important este să se respecte lanțul de frig. Nu este important că ambalajul provine din altă sursă”, a spus medicul militar Valeriu Gheorghiță.

Pe cutii nu doar că scrie „pizza”, dar există și imagini care reprezintă deliciosul preparat italian. Ne putem gândi că este doar o metodă de marketing, pentru a-i atrage pe cei care sunt reticenți la vaccinare.

Totuși, Gheorghiță are dreptate într-o privință, acolo unde este, de fapt, important. S-a respectat lanțul de frig, iar dozele au fost transportate în siguranță (vezi galeria foto).

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook