Motanul i-a acordat lui Echo titlul de Mahatma (Marele Suflet), în speranţa că proaspătul hinduist se va simţi, în sfârşit, în apele lui.

Mahatma Echo privea gânditor în bezna Gangelui. Până la urechile lui ciulite ajungeau zgomot de gonguri şi murmur de litanii, de parcă râul le-ar fi tras pe toate în adâncuri şi le scotea ca pe înecaţi la suprafaţă.

Se lăsa întunericul, încât nu mai puteai deosebi luminile rugurilor de lampioanele bărcilor.

“Poţi să te converteşti la mai multe religii? Măcar la două?”. Întrebarea lui Echo nu se adresa cuiva anume.

I-a răspuns India: „Aici mai ales, da. Poţi”.

„Sigur că poţi!” l-a încurajat Charlie. „E de ajuns să te uiţi după colţ, spre Sarnath, şi o să-l descoperi pe prinţul Gautama Siddhartha hrănind gazelele. Budismul e un hinduism fără zei. Un ateism”.

„Un non-teism” l-a corectat India. 

„O să-ţi placă Buddha” a pledat şi Alfa. „Tu, care până acum te drogai cu televizor, o să înţelegi mai bine decât oricine ce spunea prinţul: <Trăim într-un hăţiş de opinii, într-un deşert de opinii, într-o vânzoleală de opinii, într-un laţ de opinii>”.

Mahatma Echo, nestatornic ca un palmier de cocos, îşi ridică privirile spre Sarnath.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook