Covid-19| Nivelul anticorpilor scade semnificativ în primele trei luni de la vaccinare, spun cercetătorii israelieni

Covid-19| Nivelul anticorpilor scade semnificativ în primele trei luni de la vaccinare, spun cercetătorii israelieni

Un nou studiu realizat la Spitalul Sheba din Israel arată că numărul anticorpilor scade în primele luni de după primirea celei de-a doua doze a vaccinului anti-Covid. Studiul, publicat în New England Journal of Medicine, a monitorizat 5.000 de cadre medicale timp de șase luni după ce au fost complet vaccinate. A fost observată o scădere clară și semnificativă a IgG și a anticorpilor neutralizanți în această perioadă.

Cercetătorii au raportat o scădere semnificativă în primele trei luni, urmată de o scădere moderată în următoarele trei luni. Femeile au dezvoltat, în general, niveluri mai bune de anticorpi decât bărbații și, prin urmare, au fost oarecum mai bine protejate.

Studiul demonstrează că, după șase luni, probabilitatea ca o tânără sănătoasă să-și piardă capacitatea de a neutraliza agentul patogen a fost de 2,5%, iar cea a unei femei de peste 65 de ani a fost de 6%; pentru bărbați, cifra se situează la 4%, respectiv 15%.

Pentru persoanele imunodeprimate, rezultatele au fost mult mai slabe: 30% pentru femei și 50% pentru bărbați (peste 65 de ani) și 18% pentru femei și 24% pentru bărbați (sub 45 de ani).

Se poate determina gravitatea bolii

„Pe baza acestui model, putem evalua șansele de a dezvolta forme ușoare sau severe în viitor … și să determinăm ce tratament este necesar”, spune dr. Gili Regev-Yochay.

Cercetătorii au descoperit că nivelurile de anticorpi la persoanele supraponderale – care sunt, în general, mai susceptibile de a suferi de forme grave – au rămas mai mari decât la alte categorii analizate, după șase luni.

Regev-Yochay a spune că sunt necesare analize mai detaliate și nu înseamnă neapărat că aceste persoane sunt mai bine protejate.

Declinul imunității la Covid-19 a determinat Israelul să lanseze o campanie de rapel cu o a treia doză, menită să sporească protecția – se administrează la șase luni după primele două doze. Oficialii din domeniul sănătății cred că imunitatea în scădere a permis ca varianta Delta a coronavirusului să se răspândească pe scară largă în rândul populației, în ultimele luni.

Sursa: Times of Israel

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook