Guvernul pregătește măsuri de susținere și pentru companiile mari

Orban spune că Guvernul pregătește măsuri de susținere și pentru companiile mari, asemănătoare cu cele luate pentru susținerea IMM-urilor, prin programul IMMInvest – cele mai afectate domenii sunt transporturile de călători, industria HoReCa și sectorul de spectacole și cultură.

Marcel Vela, răspunde, pe Facebook, întrebărilor venite din partea românilor

Marcel Vela, anunță că răspunde, pe Facebook, întrebărilor venite din partea românilor – când? În fiecare miercuri, prin intermediul unei înregistrări video – atentie, răspunde numai celor care folosesc un limbaj adecvat, lipsit de injurii.

Testarea pentru coronavirus continuă pe parcursul întregii veri

Testarea pentru depistarea infecției cu coronavirus continuă pe parcursul întregii veri, iar direcțiile de sănătate publică vor stabili persoanele care urmează a fi testate, anunță Nelu Tătaru.

Michelle Obama are emisiuni online dedicate copiilor

Michelle Obama are de ieri o serie de emisiuni online dedicate copiilor. Fosta primă doamnă a Americii le citeşte cărţi micuților – prima emisiune de ieri a primit zeci de mii de aprecieri.

Iohannis: după 15 mai, vei purta obligatoriu masca pe protecție în spațiile închise și în mijloacele de trasport în comun

După 15 mai, vei purta obligatoriu masca pe protecție în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun, anunță Klaus Iohannis. Tot după 15 mai, nu mai trebuie să declari când și de ce ieși din casă. Până atunci însă, restricțiile rămân în vigoare.

ANPC: Nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente

Nu există risc real de infecţie cu COVID-19 prin alimente şi nici de contaminare din ambalaje alimentare, scrie pe Facebook directorul ANPC, Paul Anghel.

Gigantul rus de internet Yandex testează gratuit moscoviții pentru coronavirus

Gigantul rus de internet Yandex lansează testarea gratuită pentru coronavirus a locuitorilor Moscovei. Mii de oameni cer zilnic să beneficieze de această oportunitate, iar testele sunt efectuate de laboratoare private.

Germania ar putea să reia campionatul de fotbal pe 9 mai, fără spectatori

Germania ar putea fi prima ţară din Europa care reia campionatul de fotbal pe 9 mai, dar toate meciurilor vor fi jucate fără spectatori. În schimb, Olanda interzice toate competiţiile sportive până la 1 septembrie.

Bogații lumii se ascund în Noua Zeelandă

Unde crezi că se ascund bogații lumii, inclusiv miliardarii din Silicon Valley, de coronavirus? În Noua Zeelandă într-un refugiu în vremuri de pandemie. Directorul general al companiei Rising S Co, un constructor de buncăre din Texas, a povestit că la începutul lunii martie a primit un telefon de la un bogătaș din Silicon Valley. Săracul nu reuşea să deschidă uşa secretă a buncărului său din Noua Zeelandă, pe care nu îl mai folosise niciodată. I-a cerut ajutorul și în legătură cu filtrele de apă şi de aer, dar şi cu boilerul de apă caldă.

Tom Hanks şi Rita Wilson îşi donează sângele oamenilor de ştiinţă

Tom Hanks şi Rita Wilson intră în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirus. Vedetele au anunţat că vor să îşi doneze sângele oamenilor de ştiinţă. Îl iubesc tare pe Forrest Gump.

30 de ani de la protestul din piața Universității

Dar știi ce era în București fix acum 30 de ani? Protestul din piața Universității. Zeci de mii de oameni s-au strâns supărați că Ion Iliescu, liderul FSN își depusese candidatura la alegerile prezidențiale. Ei au ocupat piața până pe 13 iunie, când au venit minerii.

Astăzi este Ziua Pământului

Pentru că tot e azi ziua pământului, îți spun că Europa se încălzește mai rapid decât media globală, iar 2019 a fost cel mai cald an din istoria măsurătilor. 11 cei mai călduroşi înregistraţi în Europa au fost consemnaţi după anul 2000.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook