Ora 17:00   Iată știrile tale!

Simona Halep începe meciul cu Jennifer Brady din semifinalele turneului de la Dubai. Dacă trece de Brady, Halep joacă în finală cu învingătoarea dintre Petra Martic şi Elena Rybakina.

Vești proaste dacă ai chirie sau rate în euro care atinge azi cel mai ridicat nivel din istorie la cursul BNR – 4 lei si 80 de bani.

Tesla primește undă verde să construiască prima fabrică europeană la Berlin, după ce justiția germană respinge cererea activiștilor de mediu.

6 din 10 români iau medicamente fără reţetă pentru afecţiuni minore, iar suplimentele alimentare, vitaminele şi mineralele sunt cele mai cumpărate, arată datele anunțate de  Asociația Române a Producătorilor de medicamente.

Gabriela Firea anunta că a primit peste 15.000 de mesaje pe Facebook, iar 90% din cei care i-au scris îi cer să renunțe la vinieta Oxigen.

Facebook te va plăti pentru înregistrările audio care să-i ajute cu îmbunătățirea tehnologiei de recunoaștere vocală, după ce au fost prinși că fac asta fără acordul nostru. Nu te bucura prea tare, primești maxim 5 dolari.

Recifele de corali vor dispărea în cel mult 80 de ani, din cauza schimbărilor climatice, respectiv a încălzirii oceanelor, creşterii acidității apei şi a poluării.

Azi începe Carnavalul de la Rio. Duminică şi luni, au loc defilările celor mai bune şcoli de samba din Rio de Janeiro, iar sâmbăta viitoare carnavalul se încheia cu parada campionilor.

Cântăreața Billie Eilish, responsabilă cu piesa principală din noul film James Bond crede că actorul de culoare Michael B. Jordan ar fi un agent 007 foarte bun pentru filmele viitoare.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook