de Edmond Niculușcă

București, 1890.

Era obiceiul ca la Paști, lumea să petreacă în grădinile de vară ale orașului. Cei mai înstăriți se bucurau de grădina cu zarzavaturi a librarului Ioanid, bucureștenii cei mai simpli petreceau în Herăstrăul Vechi, iar slujnicele și servitorimea capitalei lua în primire Cișmigiul. Cei mai excentrici petreceau Paștele pe malurile lacului Tei și la Floreasca.

Lumea putea să iasă la iarbă verde cu proviziile de afară, precum și cu vesela, fiindcă în aceste grădini nu era servit de nimeni. Toți veneau în grupuri de prieteni sau pe familii, oamenii alegeau un loc pe iarbă, întindeau șervete sau ziare, apoi bărbații plecau după merindele lăsate în trăsură. În sfârșit, încărcați cu oalele cu vin, cu mititeii purtați în hârtii, cu pâinea, cu ridichile, cu cașcavalul, cu ouăle de Paști și cu pastrama friptă, oamenii își regăseau culcușurile, se trânteau pe iarbă și începeau petrecerea care dura mai bine de douăsprezece ceasuri.

Cei mai bogați dintre bucureșteni erau petrecuți până la poarta casei, la revărsatul zorilor zilei următoare, de lăutarii care cântau beți criță pe ulițele Bucureștiului, trezind toți câinii și cocoșii mahalalelor bucureștene.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook