„Diversitate”, „Cultură”, „Identitate” –
Cuvintele cheie ale unei țări civilizate
Și lucruri neobservate, de majoritate,
Într-o Românie care încă e în spate,
Când vine vorba de alte etnii
Și respectarea dreptului de a fi
Altfel, altă culoare, din altă cultură…
O Românie ce nu suferă neapărat de ură,
Cât de needucare, în timp ce-i rea de gură,
Și face gafe ca un bătrân la tastatură,
Dar e clar că și la noi bate vântul schimbării
Și generațiile tinere, de pe suprafața țării,
Nu mai joacă jocul fricii și delimitării
Ci al comuniunii și al acceptării.
Și asta mă bucură! E semn de evoluție!
Și aș vrea să mai aduc ceva în discuție:
Azi e Ziua Minorităților Naționale
Și, totuși, nu văd vreo mare sărbătoare,
Deși e pusă pe 18 decembrie de mult
Și ar trebuie s-o știm, cu toții, de la copil la adult,
N-am văzut, romul cu românul și maghiarul,
Cu armeanul, aromânul, sasul și tătarul,
Lipoveanul și cu toți care mai sunt pe aici
Să ia ziua asta, asumat și fără frici,
Și să sărbătorească, laolaltă, cu bucurie,
Că fac parte din aceeași Românie!

Cu dorința de a vedea așa ceva, la scară națională,
Cosmin Dominte – La mulți ani tuturor fraților adoptați de pământul românesc!

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook